Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că formațiunea sa a susținut la discuțiile de la Palatul Cotroceni varianta unui executiv format din PSD, PNL și UDMR, însă acordul nu ar fi fost posibil din cauza opoziției venite din partea liderului liberal Ilie Bolojan.
Întrebat despre scenariul unei guvernări comune a celor trei partide, Grindeanu a confirmat că această formulă a fost acceptată de social-democrați în cadrul consultărilor.
„PSD a fost de acord cu această variantă la Cotroceni. Cine nu a fost de acord e Bolojan. Mergeți și întrebați-l”, a spus liderul PSD în Parlament.
PSD insistă pe un guvern stabil
Sorin Grindeanu a susținut că, în actualul context politic, este nevoie de stabilitate guvernamentală, însă atmosfera rămâne tensionată și dificil de detensionat.
„Cred că în acest moment e greu să detensionezi lucrurile. E nevoie de calm, dar și de un guvern”, a afirmat acesta.
Liderul social-democrat a insistat că PSD nu și-a schimbat poziția politică și a acuzat lipsa de coerență a celorlalte partide în negocieri.
„Noi nu ne-am schimbat punctul de vedere. Nu de la o zi la alta. Am spus același lucru constant”, a adăugat Grindeanu.
Șeful PSD a criticat indirect poziția liberalilor, sugerând că o eventuală interdicție politică privind colaborarea PSD–PNL ar bloca formarea unei majorități.
„Dacă ne uităm la sondaje și ajungem la anticipate, cum se face majoritatea? PNL a făcut o rezoluție că nu mai face guvern cu PSD. Atunci facem și noi la fel? Și cine mai guvernează?”, a declarat acesta.
Poziții similare în UDMR
Și liderul UDMR, Kelemen Hunor, a susținut varianta unui guvern majoritar, în special o formulă PSD-PNL-UDMR, considerată de acesta cea mai stabilă opțiune în acest moment politic.
El a avertizat că lipsa unui acord rapid ar putea prelungi blocajul instituțional și a pledat pentru reluarea unei formule de guvernare similare celei anterioare.
În paralel, PSD a transmis mesaje dure la adresa unor lideri politici din PNL, respingând categoric ideea susținerii pentru Siegfried Mureșan ca premier.
Formațiunea social-democrată a reacționat și la declarațiile critice venite din zona liberală, alimentând și mai mult conflictul politic dintre principalele partide aflate în negocieri pentru formarea viitorului guvern.