Crimă șocantă. O mamă și-a ucis bebelușul cu un amestec de lapte și medicamente: „Leziune cerebrală catastrofală”

O femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită vinovată de crimă, după ce și-a ucis fiul de 14 luni, căruia i-a administrat un amestec letal de lapte și medicamente, au stabilit autoritățile din Marea Britanie.

Emma Barnett a fost condamnată pentru uciderea propriului fiu de 14 luni, pe nume Oakley, relatează The Sun.

Barnett nu s-a prezentat la audierea tribunalului de familie din 8 noiembrie 2024, unde urma să se decidă dacă va păstra custodia copilului.

Ea a anunțat că atât ea, cât și Oakley erau bolnavi și a precizat că vor participa la ședință prin videoconferință.

Serviciile Sociale dispuseseră anterior plasarea pe termen lung în plasament familial a patru dintre copiii ei, în timp ce un alt copil fusese trimis să locuiască împreună cu tatăl său.

În ziua audierii, Barnett a mers în schimb la o farmacie pentru a ridica rețete medicale.

Ulterior, și-a abandonat mașina într-o pădure pentru a induce autoritățile în eroare.

Barnett i-a trimis apoi un mesaj unui asistent social.

„Mă duc în pădure, trebuie să scap de telefon acum.”, a precizat femeia.

Mesajul a declanșat o căutare urgentă a mamei și a copilului, iar la scurt timp mașina acesteia a fost găsită.

Între timp, polițiștii care căutau în locuința femeii au auzit un copil plângând și și-au dat seama că zgomotul venea din pod.

A reacționat la manevrele de resuscitare, însă a murit la spital

Ofițerii au vorbit cu femeia la telefon, iar aceasta le-a spus inițial că Oakley dormea, înainte de a declara că l-a ucis.

Polițiștii au pătruns în pod, iar Oakley a fost găsit cu „lichid alb în jurul gurii și nasului”.

Inima copilului a fost repornită după manevre de resuscitare, însă el a rămas în comă și a murit la spital.

Autopsia a arătat că băiatul suferise o „leziune cerebrală catastrofală” în urma unui stop cardiac provocat de medicamentele din organismul său. Femeia a fost încătușată.

În primele discuții pe care le-a avut cu poliția, Barnett a spus că intenționa să folosească unul dintre biberoanele lui Oakley pentru a amesteca „cocktailul mortal”.

Într-un alt interviu, Barnett a afirmat că poate „s-a întins peste el” în timp ce se aflau în pod și a insistat că „nu a vrut să-i facă rău” fiului său.

Însă probele prezentate în instanță au arătat că femeia pregătise un biberon care conținea un amestec de lapte și medicamente, pe care i l-a dat lui Oakley, provocându-i moartea.

„Acesta a fost un caz extrem de tragic, care a avut un impact profund asupra tuturor celor implicați”, a declarat un procuror.

Modul în care a murit Oakley a fost stabilit în urma unei analize detaliate și atente a probelor din ancheta poliției, inclusiv dovezi medicale de specialitate, mai precizează The Sun.