Tanti Vasilica, o femeie în vârstă care a ajuns cunoscută prin aparițiile sale în clipuri distribuite pe rețelele sociale și pe YouTube, păstrează de peste un an un bec aprins în locuință — un gest simplu, dar încărcat de semnificații pentru starea ei de singurătate.
Motivul pentru care becul rămâne aprins
Într-un interviu filmat, revenit frecvent în materialele care o prezintă, tanti Vasilica a explicat motivul într-un mod direct și fără înflorituri: le lasă celor de sus semnul unei lumini deoarece nu are pe nimeni care să-i aprindă o lumânare când va pleca. Din dialogul cu reporterul reiese că becul ar fi aprins de aproximativ un an și că intenția ei este să-l păstreze așa până când va muri.
„Îl las aprins până mor, că nu are cine să-mi aprindă lumânare. Lasă-l acolo să ardă.”
Întrebată dacă vorbește serios, femeia a confirmat: „Serios vorbesc. E de un an aprins.” În aceeași conversație apare și o estimare succintă a costurilor, pe care tanti Vasilica le minimalizează: „Cât plătesc pentru el? Trei lei?” — răspunsul sugerează că, pentru ea, prețul electricității nu concurează cu nevoia de a avea acea lumină constantă.
Viața de zi cu zi: animale, sănătate și singurătate
Pe lângă gestul de a ține lumina aprinsă, filmările și postările care o au în prim-plan arată o femeie singură, trecută prin încercări recente: în această iarnă și-a rupt mâna și, de atunci, petrece mult timp în jurul casei, în compania câinilor pe care îi are. Animalele apar deseori în clipuri și par a fi principala ei consolare.
Într-o declarație care surprinde, tanti Vasilica spune că nu a mai mâncat de mai multe zile: „Nu am mai mâncat de vreo săptămână.” Reporterul observă că ea gătește pentru câini, iar răspunsul vine simplu: „Ei să trăiască, că ei mă apară.” Această mărturie evidențiază un paradox dur: îngrijirea animalelor pare prioritară, în timp ce propria alimentație este neglijată.
Vizibilă în mediul online, povestea ei a ajuns la oameni prin intermediul unor clipuri în care reporterii îi vizitează locuința și portretizează viața de zi cu zi a bătrânei. Deși subiectul a generat interes și empatie, narrativul principal rămâne acela al unei persoane în etate care se confruntă cu lipsa unei rețele de sprijin uman.
Observație: gestul de a lăsa lumina aprinsă nu este doar o decizie practică — pentru tanti Vasilica este o alegere simbolică, o formă de a menține o legătură cu ideea că cineva, undeva, ar putea aprinde o lumânare în locul ei. Lumina rămâne aprinsă în casa ei zi și noapte, în timp ce ea își continuă rutina alături de prietenii necuvântători.
Imaginile care o înfățișează au atras priviri și comentarii în spațiul virtual, iar povestea ei continuă să fie distribuită – un semn că temele singurătății și ale grijii față de animale sensibilizează un public mai larg.