Durerea unei mame din Galați a devenit publică după moartea fiului ei, Andrei, un tânăr de 20 de ani, agresat și lăsat fără ajutor pe stradă.
La câteva zile de la înmormântare, părinții și apropiații, copleșiți, l-au condus pe ultimul drum, încercând încă să înțeleagă cum s-a putut ajunge la un asemenea deznodământ.
Imagini din camera lui Andrei, transformate în mărturie a dorului
Pe rețelele de socializare, mama lui Andrei și-a făcut curaj să arate lumii locul în care fiul ei obișnuia să se fotografieze. În filmulețul postat, camera tânărului apare ca un mic altar: fotografii cu zâmbetul lui, obiecte rămase așa cum le-a lăsat și o candelă aprinsă care luminează discret încăperea. Pentru familie, aceste imagini sunt o ancoră în amintire și o formă de a-i rosti numele încă o dată, cu voce tare.
Mesajul mamei, simplu și sfâșietor, a însoțit înregistrarea:
„Puiul meu, te vreau acasă, mamă, îngerul meu”
Gestul ei a adunat reacții și mesaje de compasiune din partea celor care l-au cunoscut pe Andrei sau doar au rezonat cu durerea unei familii care își plânge copilul. Fotografiile așezate pe mobilă, alături de lumina tremurată a candelei, au devenit pentru cei dragi un semn că prezența lui rămâne vie în casă și în gânduri.
Relatarea rudelor despre seara în care a avut loc agresiunea
În seara tragediei, Andrei fusese invitat la un majorat. Pleca de la petrecere când ar fi fost abordat de trei tineri veniți neinvitați la eveniment. Potrivit celor apropiați, un schimb de replici ar fi pornit de la praful ridicat de mașină, iar conflictul s-a amplificat rapid. Rudele spun că totul a degenerat într-un atac care i-a curmat viața.
Unchiul lui Andrei a descris astfel momentul declanșator al scandalului:
„Băiatul ăla când o ieşit de la casa de cultură chipurile o fi accelerat puţin a făcut un pic de praf acolo şi ăia ‘Băi, da’ ce mergi aşa ce faci praful ăsta?’ şi nepotul meu a deschis geamul şi le-o fi spus, dar ce treaba aveţi voi dacă e praf pe stradă ce sa va fac eu…”
Rămași cu întrebări fără răspuns, părinții și prietenii încearcă să refacă filmul acelei nopți. Pentru ei, fiecare detaliu este o încercare de a înțelege un sfârșit nedrept, petrecut la vârsta la care planurile abia prind contur. Dincolo de amănunte, rămâne un gol pe care nimeni nu știe cum îl va putea umple.
Doliu a cuprins întreaga casă. În camera în care Andrei obișnuia să zăbovească înainte de a ieși cu prietenii, fotografiile lui stau acum aliniate ca niște ferestre către momente fericite. Cuvintele mamei, rostite cu aceeași forță în fiecare zi, revin ca un refren al dorului greu de dus. Lumina candelei, rămasă aprinsă, veghează peste amintiri și păstrează vie promisiunea că numele lui nu va fi uitat.