Noi dezvăluiri în dosarul lui Emil Gânj. Ce l-ar fi determinat să își omoare fosta iubită

Motivul din spatele crimei și detaliul revoltător care a ieșit la iveală despre intervenția autorităților.

Detalii inedite în cazul lui Emil Gânj, criminalul care a reușit să se ascundă de autorități timp de aproape zece luni. Ancheta scoate la iveală mobilul crimei și ce s-a petrecut în timpul apelului disperat la 112 al mamei victimei.

Detaliul care a declanșat tragedia

Noi detalii ies la iveală în cazul lui Emil Gânj, la aproape zece luni de la crima din Miheșu de Câmpie care a îngrozit România.

Conform anchetatorilor, mobilul faptei a fost o criză violentă de gelozie, declanșată de câteva imagini provocatoare filmate de victimă cu doar o zi înainte de tragedie.

Potrivit rechizitoriului prin care Emil Gânj a fost trimis în judecată în lipsă în primăvara anului 2026, acesta a avut o reacție violentă după ce a vizionat un videoclip cu fosta sa iubită. Imaginile cu Anda dansând într-o spălătorie auto, corelate cu faptul că tânăra își acoperise tatuajul cu numele lui, l-au determinat pe bărbat să planifice crima.

„De altfel, partea civilă (…), cât și martora minoră (…) au arătat că starea de nervozitate a inculpatului a putut fi determinată și de faptul că anterior cu o zi datei comiterii faptei, respectiv în data de 07.07.2025, victima Gyurca Anda Maria împreună cu surorile sale și martora s-au deplasat la o spălătorie pe raza localității Sărmășel Gară și s-au jucat stropindu-se cu apă, fiind realizată o filmare cu acele momente, filmare pe care victima a încărcat-o pe contul său de pe platforma Tiktok și pe care inculpatul să o fi văzut și să se fi enervat din acest motiv.

Mai mult, partea civilă (…) a arătat și că înainte de comiterea faptei cu câteva zile, victima și-a tatuat o pană peste un alt tatuaj cu numele „Emil” de pe piept, iar în apropiere textul „Je ne regrette rien” (Nu regret nimic), aspect revelat și prin procesul-verbal de investigații, întocmit de organul de cercetare penală delegat în cauză (vol. III, filele 147-177)”, se arată în dosarul consultat de FANATIK.

Ce s-a petrecut în timpul apelului disperat la 112 al mamei victimei

În ziua tragediei, mama victimei a încercat cu disperare să ceară ajutor. După ce a căutat sprijin la o vecină care nu era acasă, aceasta a reușit, într-un final, să sune la 112.

În acele momente critice, Gânj dăduse deja foc locuinței, iar comunicarea cu serviciul de urgență a fost extrem de anevoioasă, deoarece operatoarea părea să nu realizeze proporțiile dezastrului.

Totodată, dialogul dintre mama Andei Gyurca și dispecerul de poliție s-a desfășurat sub semnul tensiunii extreme. Aflată în stare de șoc și incapabilă să răspundă tuturor întrebărilor, femeia a fost, în mod uluitor, mustrată de dispecer. Acesta a ajuns până în punctul în care a certat-o pentru că nu a intrat în casa cuprinsă de flăcări ca să își salveze fiica, a mai relatat sursa citată anterior.

Potrivit mamei victimei, polițiștii au intervenit rapid, în aproximativ trei minute, fiind urmați de echipajele de pompieri, care au venit mai greu.

„Operator 112: 112, ce urgență aveți? Bună ziua!

Mama victimei: Trimiteți, trimiteți repede poliția că o venit Gânj în casă peste noi, (neinteligibil), fata, cred o omorât-o. (…)

Operator 112: Unde? (…)

Mama victimei: (concomitent) Miheșu de Câmpie. Da! O venit cu securea, tăt mi-o spart geamurile, ușa.

Operator 112: Cine-o venit? Cine-o venit?

Mama victimei: Emil Gânj, Emil Gânj.

Operator 112: Emil Gânj, dar cine-i ăsta?

Mama victimei: Îi ăla ce o ținut-o pe Anda răpită.

Operator 112: No, bun! Și cum se numește fata?

Mama victimei: Gyurca Anda-Maria, trimiteți repede poliția!

Operator 112: Și câți ani are?

Mama victimei: 23, trimiteți repede poliția, doamnă! Vă rog!

Operator 112: Trimitem poliția, vă dau acuma legătura cu poliția, dar trebuie să știu să vă trimit și ambulanța acolo. Ce s-a întâmplat cu fata?

Mama victimei: Trimiteți (neinteligibil).

Operator 112: Ce s-a întâmplat cu fata?

Mama victimei: (neinteligibil)

Operator 112: Vorbiți la poliție, vorbiți la poliție!

Dispecerul poliției: Da, poliția, ce urgență aveți? Alo!

Mama victimei: O venit Emil Gânj, o venit Emil Gânj și o intrat în casă peste Anda.

Dispecerul poliției: Emil fiind cine? Emil fiind cine?

Mama victimei: (vorbește cu o persoană din apropiere: Iar o dat foc?) Iar o dat foc la casă!

Dispecerul poliției: (…), am înțeles. Dar ea locuiește cu dumneavoastră, fata?

Mama victimei: Da! Iar o dat foc în casă! Iar o dat foc…

Dispecerul poliției: Am înțeles. (…)

Mama victimei: Da, da!

Citeste si: Boala gravă de care suferă femeile de peste 35 de ani! Medicii au descoperit că… – kfetele.ro

Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii – catena.ro

Cum a fost surprins Răzvan Măgureanu în plin scandal cu tatăl său A ATRAS MII DE REACȚII! Gestul subtil care îl vizează pe Constantin Măgureanu: „Cum ai…” – radioimpuls.ro

Dispecerul poliției: Cine… Omu ăsta unde-i acuma, Emil Gânj ăsta?

Mama victimei: O dat foc în casă și cred că fata-i omorâtă în casă, trimiteți repede poliția!

Dispecerul poliției: Trimitem repede…

(…) Mama victimei: (concomitent) Da, da, da, arde casa și tre să…

Dispecerul poliției: Starea fetei care-i? Unde-i fata?

Mama victimei: Cred că fata o omorât-o în casă.

Dispecerul poliției: Cum crezi c-o omorât-o în casă?

Mama victimei: O omorât-o în casă că n-o mai ieșit din dulap!

Dispecerul poliției: N-o ieșit din dulap… Dapăi, bun, și du-te, du-te scoate-o afar dacă arde casa, cum s-o lași în casă? Că nu înțeleg. Nu se poate (concomitent)

Mama victimei: (conomitent) Dar nu pot să intru!

Dispecerul poliției: Di ce nu poți intra?

Mama victimei: Nu pot să intru, că arde casa! Acuma o ajuns poliția, să vie pompierii, cred că fata-i moartă în casă, (concomitent) o omorât-o…

Dispecerul poliției: (concomitent) O ajuns poliția deja?

Mama victimei: Da, da, da, da, da, da, pompierii n-o ajuns.

Dispecerul poliției: No spuneți… Pompierii și ei acuma îs pe drum, dar spuneți-le la colegi să, ăă, dacă pot s-o scoată… Ăăă, el unde-i, omu ăsta? Gânj, Gânj ăsta… (concomitent)

Mama victimei: (concomitent) O fugit!

Dispecerul poliției: O fugit Gânj?

Mama victimei: O fugit! Da… (…)”