Achitare definitivă după aproape șapte ani de presiune publică și confruntări în instanță: primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, iese dintr-un dosar care i-a marcat atât cariera, cât și viața personală. Pentru ea, verdictul reprezintă o reparare în plan juridic, dar și o amintire dureroasă a unei perioade în care, așa cum spune, fiecare pas era cântărit cu teama unei erori fatale.
Contextul dosarului și acuzațiile
Cazul a pornit dintr-un denunț care a generat suspiciuni privind strângerea de fonduri de la oameni de afaceri pentru o organizație implicată în renovarea fațadelor din zona centrală a orașului. În timp, capetele de acuzare au fost extinse, vizând inclusiv presupusa folosire a funcției în sprijinul propriei campanii electorale. Judecătorii au analizat succesiv speța – trecându-se prin opt instanțe – până la hotărârea finală că faptele imputate nu constituie infracțiuni.
“Mi s-a încălcat dreptul la apărare. Nu am văzut rechizitoriul. Am fost înregistrată ani de zile.”
Pe parcursul acestor ani, spațiul public a fost alimentat de relatări, dezbateri și interpretări. Pentru edil, confruntarea a însemnat restricții, termene peste termene și o intensă expunere care a lăsat urme. Decizia definitivă vine după un traseu procedural complex, în care instanțele au stabilit că acuzațiile nu îndeplinesc elementele necesare pentru a fi încadrate penal.
Despăgubiri cerute și impactul personal
În urma verdictului, Olguța Vasilescu cere statului român 27.000 de euro drept despăgubiri – sumă ce acoperă atât cheltuieli făcute pe parcursul proceselor, cât și compensații morale. Pentru ea, gestul are valoarea unei reparații simbolice: anii petrecuți sub presiune au însemnat ore nesfârșite de explicații, drumuri la instanță și neîncrederea persistentă a unei părți din public.
Citește și:
“Am fost înregistrată non-stop. Ani la rând, în viața mea personală, în tot ce făceam. Nu cred că vreun om și-ar dori asta. Trăiesc și astăzi cu sentimentul că, oricând, cineva poate apăsa din nou pe butonul de reset”
Autoarea denunțului, Petru Becheru, a contestat până la capăt decizia de clasare dispusă de procurori, însă demersurile sale au fost respinse în instanță. În pofida eforturilor de a răsturna soluțiile, hotărârile judecătorești au menținut direcția stabilită, iar cauza s-a încheiat definitiv în urmă cu două săptămâni.
“Am fost primul inculpat care a avut curajul să arate denunțurile. Am vrut ca oamenii să știe ce se întâmplă”
Dincolo de documentele și termenele procesuale, miza personală rămâne vizibilă. Edilul vorbește despre o perioadă în care, spune ea, a trăit cu „sabia deasupra capului”, iar fiecare apariție publică, fiecare decizie administrativă și fiecare gest politic erau privite prin filtrul acuzațiilor. Solicitarea de despăgubiri îmbină componenta practică – recuperarea cheltuielilor – cu una profund umană, aceea de a reface încrederea și a recâștiga, măcar parțial, controlul asupra propriei narațiuni.
Această etapă deschide pentru Lia Olguța Vasilescu un registru nou, cu pași administrativi legați de cererea de compensare și cu revenirile inerente într-o viață publică în care urmele unei astfel de experiențe rămân vizibile. Efectele juridice sunt limpezi, însă ecoul personal și politic continuă să se facă auzit, dincolo de sălile de tribunal.