China rămâne unul dintre partenerii strategici ai Iranului, iar tocmai această relație explică tonul extrem de dur adoptat de Beijing după loviturile atribuite Statelor Unite și Israelului pe teritoriul iranian. În declarațiile sale, partea chineză a acuzat Washingtonul că alimentează conflictele și că, prin intervenții repetate, contribuie la instabilitatea regională și la creșterea tensiunilor la nivel global.
În spațiul public a circulat și un mesaj atribuit unui oficial militar chinez, în care Statele Unite sunt descrise drept o putere „dependentă de război”, iar prezența extinsă a bazelor militare americane în lume este invocată ca argument pentru ideea că Washingtonul ar fi „principala cauză a dezordinii internaționale” și a „turbulențelor globale”. Aceste formulări apar însă mai ales în postări și citate preluate pe rețele sociale și în publicații care le redau fără o confirmare completă dintr-un comunicat oficial integral, motiv pentru care trebuie tratate cu prudență.
Dincolo de retorică, discuția despre un sprijin militar chinez pentru Iran s-a intensificat în ultimele zile, pe fondul relatărilor că Teheranul ar fi aproape de finalizarea unui acord important cu Beijingul pentru achiziția de rachete anti-navă supersonice CM-302. Potrivit unor surse citate de presa internațională, acest tip de armament ar putea crește semnificativ capacitatea Iranului de a amenința nave militare și comerciale în zone-cheie, inclusiv în proximitatea Strâmtorii Ormuz.
În același timp, au apărut și articole care vorbesc despre livrări de „arme ofensive” către Iran, inclusiv drone de atac de tip „kamikaze” și sisteme de apărare aeriană. Aceste informații sunt prezentate de unele surse media ca parte a unui ajutor menit să refacă rapid capacitățile defensive ale Iranului după lovituri repetate și după episoadele de escaladare din ultimii ani, însă detaliile concrete despre cantități, rute și confirmări oficiale rămân, în multe cazuri, neclare sau contestate.
Pe dimensiunea simbolică, Beijingul a transmis, în ultimul timp, semnale de aliniere strategică prin exerciții comune. În februarie 2026, China a participat alături de Rusia și Iran la exercițiul naval „Maritime Security Belt 2026”, desfășurat în zona Strâmtorii Ormuz, un punct de blocaj esențial pentru transportul global de energie. Mesajul unei astfel de prezențe nu este doar militar, ci și politic: „nu sunteți singuri”, chiar dacă, oficial, China continuă să își calibreze atent poziția pentru a evita o confruntare directă cu SUA.
În acest context exploziv, miza devine dublă. Pe de o parte, Beijingul încearcă să-și protejeze interesul strategic major din regiune, energia și rutele comerciale. Pe de altă parte, China încearcă să nu fie atrasă într-un conflict care ar putea scăpa rapid de sub control, mai ales într-un moment în care riscurile de blocaj, atacuri asupra navelor și perturbări în Strâmtoarea Ormuz sunt deja discutate de autorități și de companii din domeniul transporturilor.