Elena Udrea a publicat recent în mediul online imagini dintr-o vizită realizată alături de fiica sa într-un centru din București specializat în interacțiunea cu animalele. Fosta politiciană a ales să petreacă timp într-un spațiu recreativ unde copiii și părinții pot intra în contact direct cu diverse specii blânde, momentul culminant al vizitei fiind interacțiunea cu un șarpe.
Apariția reptilei a fost prilejul unei remarci autoironice din partea fostului ministru, care a făcut referire la experiențele sale trecute. Mesajul postat de aceasta a generat numeroase reacții în rândul urmăritorilor săi, fiind apreciat pentru tonul relaxat și umorul afișat în contextul unei activități de familie.
“La câți șerpi “am ținut la sân”, cu acesta a fost o joacă” – a transmis fosta politiciană.
Dincolo de latura amuzantă, postarea reflectă preocuparea Elenei Udrea pentru educația și timpul liber al fiicei sale, Eva Maria. De la revenirea sa în libertate, fosta politiciană s-a concentrat pe descoperirea talentelor fetiței în vârstă de 7 ani, subliniind că aceasta are o personalitate puternică și înclinații artistice, în special către muzică.
„Eva cântă foarte frumos, nu știm pe cine moștenește. Deși, și eu mi-am descoperit oareșce talent cântând în corul bisericii din penitenciar. Mai face înot și o să mai văd dacă îi mai place ceva. De regulă, copiii vor să meargă unde merg prietenii lor. Așa că e posibil să vrea și gimnastică, tenis, volei, șah, pictură etc., în viitor. Oricum, ei au multe astfel de activități extra si la școală. Iar eu nu vreau să îi încarc programul cu tot felul de lucruri doar ca să bifeze că e ocupată. Prefer să se joace încă, să se bucure de jocurile vârstei”, a declarat Elena Udrea
În planurile de viitor ale fostei politiciene se regăsește și dorința de a-i prezenta fiicei sale locurile natale și tradițiile românești, dar și un obiectiv special: o călătorie în țara unde s-a născut Eva Maria. Udrea consideră aceste experiențe esențiale pentru consolidarea relației mamă-fiică și pentru recuperarea timpului în care au fost separate.
„Îmi doresc să mergem în Costa Rica, să îi arăt locurile în care s-a născut și unde a petrecut aproape în întregime primul an de viață. I-am povestit mult despre Costa Rica, i-am arătat poze, filmulețe și acum și ea e nerăbdătoare sa vadă tara în care a venit pe lume și a cărei cetățean este”, a mai precizat aceasta.