Brigitte Bardot se află internată într-un spital privat din Toulon. Potrivit presei franceze, celebra actriță în vârstă de 91 de ani a suferit o intervenție chirurgicală în urma unei boli grave, iar starea sa de sănătate este în continuare monitorizată cu atenție de medici.
Brigitte Bardot, una dintre cele mai mari legende ale cinematografiei franceze, se află internată de aproape trei săptămâni într-un spital privat din Toulon, aflat în apropierea reședinței sale din Saint-Tropez. Actrița, în vârstă de 91 de ani, ar fi fost supusă unei intervenții chirurgicale în urma unei afecțiuni grave, conform presei internaționale. În vara anului 2023, Bardot fusese internată în aceeași clinică din cauza unor probleme respiratorii, dar și atunci s-a recuperat cu dificultate.
Brigitte Bardot este internată în spital
Vedeta se află la clinica privată Saint-Jean, unde primește tratament după ce a suferit o intervenție chirurgicală. Deși medicii estimează că artista ar putea fi externată în curând, starea sa de sănătate rămâne delicată, iar îngrijorările legate de evoluția acesteia persistă, mai ales la vârsta înaintată pe care o are.
Brigitte Bardot a avut o carieră de succes
Considerată un adevărat simbol al cinematografiei franceze, Brigitte Bardot a avut o carieră impresionantă, jucând în 45 de filme și înregistrând peste 70 de piese muzicale. Rolul din pelicula „Și Dumnezeu a creat femeia” (1956) a consacrat-o la nivel internațional, transformând-o într-un idol al anilor ’60.
După retragerea din lumea filmului, în 1973, actrița s-a dedicat activităților umanitare și luptei pentru protecția animalelor prin intermediul Fundației care îi poartă numele „Brigitte Bardot”, una dintre cele mai cunoscute organizații din domeniu. În ciuda vârstei înaintate, ea a rămas activă, lansând recent o campanie de promovare a adopțiilor de animale și publicând volumul autobiografic „BBcédaire”, scris între 2020 și 2025.