Președintele Nicușor Dan a reacționat, miercuri, după incidentul din Polonia și afirmă că și România va doborî drone rusești dacă acestea vor încălca spațiul aerian național. Liderul de la Cotroceni a amintit că, în acest sens, există proceduri și o lege adoptată recent în Parlament.
Nicușor Dan spune că România va doborî drone rusești, daca va fi în situația Poloniei
Nicușor Dan spune că acțiunea Varşoviei a fost justificată și și-a exprimat solidaritatea. Președintele a explicat că, până acum, în România nu au fost situații de acest fel, dar dacă dronele Moscovei vor pătrunde pe teritoriul țării, „procedurile sunt pregătite pentru a reacționa la fel ca Polonia”.
În același timp, liderul statului a îndemnat la calm, spunând că românii nu au motive de îngrijorare. „A fost o măsură justificată, toate statele NATO și-au exprimat solidaritatea. Noi nu am avut incidente de acest fel, ce am avut noi am avut accidental. Dacă se va întâmpla, procedurile sunt pregătite pentru a reacționa la fel, numai că oamenii nu trebuie să fie îngrijorați.
În urma legii pe care Parlamentul a dat-o în martie și a procedurilor ulterioare din CSAT, procedurile sunt îndeplinite. România este pregătită și oamenii nu trebuie să fie îngrijorați”, a declarat Nicușor Dan, miercuri, după participarea la AmCham CEO Business Forum 2025, potrivit Observator News.
Normele de aplicare pentru legea care permite doborârea dronelor nu au fost aprobate
Deși legea care permite doborârea dronelor a fost promulgată în luna mai de Ilie Bolojan, care la momentul respectiv era președinte interimar, normele de aplicare nu au fost încă aprobate. Cu toate acestea, Armata României poate doborî aparatele de zbor pentru a proteja cetățenii.
Însă dacă nu există reguli clare, reacția poate fi întârziată. Piloții trebuie să ceară aprobări, superiorii să discute cu ministrul, iar timpul pierdut permite escaladarea situației. Prin reguli precise, decizia de a doborî drona ar putea fi luată imediat.
Potrivit Digi 24, normele de aplicare privind legea antidronă ar urma să fie aprobate în următoarea ședință a CSAT. Amintim că legea care permite doborârea dronelor a fost contestată la CCR de AUR, POT și S.O.S. România.