Surpriză la înmormântarea mamei Adrianei Bahmuțeanu! Maximus Prigoană a venit să-și conducă bunica pe ultimul drum

Ziua în care Adriana Bahmuțeanu și-a condus mama pe ultimul drum a fost marcată nu doar de durere, ci și de un gest neașteptat din partea fiului său, Maximus Prigoană. Deși relația dintre Adriana și cei doi băieți ai săi, Maximus și Eduard, este ruptă de ani buni, adolescentul a ales să fie prezent la înmormântarea bunicii sale, Petruța Toma, femeia care l-a crescut în primii ani de viață.Prezență surprinzătoare într-un moment de cumpănă

Maximus Prigoană, fiul cel mare al Adrianei Bahmuțeanu și al regretatului Silviu Prigoană, a venit să-și ia rămas-bun de la bunica sa, în ciuda faptului că nu mai întreține legături cu mama lui. Băiatul a făcut o excepție de la distanțarea față de familie pentru a aduce un ultim omagiu femeii care i-a fost alături în copilărie.

„Mama mea s-a stins din viață cu dorul de copii, cu dorul de nepoții pe care i-a crescut. Este trist că mama a murit fără să mai apuce să îi vadă pe copiii mei. Mama mea a fost o femeie extraordinară și mai ales o bunică extraordinară. Și-a sacrificat viața pentru noi, pentru fetele ei și pentru nepoți”, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru VIVA!.

Acuzații grave la adresa băieților mari ai lui Prigoană

Într-un alt interviu, acordat pentru Spynews TV, Adriana Bahmuțeanu a vorbit deschis despre suferința mamei sale și despre circumstanțele care, în opinia ei, au contribuit la decesul Petruței Toma. Vedeta a lansat acuzații directe la adresa fiului cel mare al fostului său soț, Honorius Prigoană, pe care îl consideră responsabil moral pentru tragedie.

„Sunt în stare de șoc, îmi tremură mâinile, încă nu-mi vine să cred. Mă pregăteam să mă duc la ea. Mă sunase sora mea că o să vină cineva să-i facă o perfuzie că nu e bine. Și ce să vă spun? Sunt șocată și oricât a fost ea de tare, uite că nu a rezistat. Autorul moral este Honorius Prigoană. Și Honorius Prigoană va plăti pentru lucrul ăsta. Mama mea a murit de supărare. Au băgat-o în pământ acești frați Prigoană, pentru că au îndepărtat nepoții de ea”, a spus Adriana.

Potrivit declarațiilor sale, Petruța Toma a suferit un accident vascular cerebral cu o zi înainte de un proces în care obținuse dreptul de a-și vedea nepoții. Deși a murit liniștită, în patul ei, Adriana susține că sufletul mamei sale era zdrobit.

George Restivan, marele absent de la înmormântare

În timp ce Adriana Bahmuțeanu își conducea mama pe ultimul drum, partenerul ei de viață, George Restivan, nu a putut fi prezent la înmormântare. Deși cei doi urmează să se căsătorească pe 2 octombrie, Restivan se afla în America în momentul tragediei și nu a reușit să-și modifice planurile de călătorie în timp util.

„Avem biletele cumpărate, vin cu mama și cu băiatul, luni ajungem, s-a întâmplat prea din scurt, nu aveam cum ajunge”, a declarat George Restivan în emisiunea Un Show Păcătos. Cu vocea tremurândă, el a mărturisit că și-ar fi dorit să-i fie alături Adrianei în aceste clipe grele, dar distanța și timpul scurt au făcut imposibilă prezența sa.

În semn de respect față de Petruța Toma, George și Adriana au decis ca la nunta lor să lase un scaun liber, simbolic, pentru locul pe care mama Adrianei ar fi trebuit să-l ocupe. „Vreau să țin o secundă de reculegere pentru mama Petruța. Știu că ești alături de noi, știu că te bucuri și pentru mine și Adriana. Vei avea locul tău la nuntă, când o vom face”, a mai spus George Restivan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *