Fostul campion mondial de box și campion național la raliuri, Mihai Leu, a murit marți. Acesta avea 56 de ani și fusese diagnosticat cu cancer de colon în urmă cu mai bine de un deceniu.
Mihai Leu se afla în stare gravă la Terapie Intensivă, la Institutul Clinic Fundeni. Profesorul doctor Irinel Popescu anunțase luni, 23 iunie 2025, că prognosticul era unul rezervat.
Fostul campion la box a fost supus ultima oară unei intervenții chirurgicale în primăvara acestui an. Cu toate acestea, au apărut complicațiile.
„Nu mai merg la Raliu acum, merg la viteză în Coastă și la Super Rally. Mă simt foarte bine, a apărut așa doar o mică problemă. Ieri am făcut puțină febră și d-asta am venit urgent la domnul profesor Irinel Popescu, la București. Mă simt foarte bine, e totul ok. Se pare că e totul în regulă. Acum să vedem. Sper să mă refac repede. Sunt pe mâini bune, ale domnului profesor Irinel Popescu, cu care am o relație specială de când am fost operat de dânsul, în 2014. Am încredere totală în domnul profesor. Abia aștept să mă refac complet, pentru a participa la următoarea cursă, pe Transalpina, din 25- 26 mai”, a declarat Mihai Leu la acea vreme
Dan Ciotoi, despre lupta cu cancerul. Totul a început de la o ciorbă: „Aveam niște crampe foarte puternice abdominale, semn că se întâmplă ceva”
Dan Ciotoi a trecut printr-o perioadă grea din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat. Artistul şi-a petrecut prima parte a anului în spitale în încercarea de a afla ce i se întâmplă. Diagnosticul pe care l-a primit din partea medicilor a fost unul grav: cancer la colon. Celebrul cântăreţ a suferit deja o intervenție chirurgicală și urmează să fie operat, din nou.
„Eu, de fel, mănânc ciorbe, de aici începe povestea mea, ca să se înțeleagă mai bine. Am plecat într-un turneu, în Germania și nu am mai mâncat ciorbe, am mâncat mai multă mâncare solidă, ce găseam pe traseu. Am ajuns acasă, aveam niște crampe foarte puternice abdominale, semn că se întâmplă ceva. Nu am putut să merg imediat la medic, pentru că urmau alte patru concerte, în țară. După ce am terminat ultimul concert, care a avut loc în Brașov, era o zi de duminică. Am un prieten doctor, din Sibiu, care are grijă de mine atunci când am nevoie și când mi-a făcut control, mi-a spus că sunt suspect de obstrucție intestinală. Mi-a dat imediat trimitere în Sibiu, la un spital privat, doar că am zis că o să mă duc la Târgoviște că este mai aproape, dar nu știam că spitalul privat din Târgoviște nu era de urgență, era doar de control, iar când am venit eu, nu aveau să-mi facă un CT. Trebuia să fac un CT pentru că ala se recomandă la boala asta. Am avut norocul să cunosc alt doctor și m-a trimis la spitalul județean, dar nu mi-au făcut control CT. Am stat trei, patru zile și mi-au spus că sunt bine. Acolo m-au tratat de obstrucție intestinală, dar fără să-mi facă analizele care mi-au fost recomandate inițial. M-au trimis acasă ca fiind sănătos. Pe lângă asta, mi-au descoperit că am și diabet, dar a fost un diagnostic greșit.
Acolo la spital eram pe hrană lichidă și acasă mi-au zis să trec pe hrană solidă. După două zile a început iar să mă doară, îmi era rău, noaptea nu am dormit deloc. Ulterior, am mers la un alt medic și m-am dus la un spital privat din Târgoviște și mi-au făcut CT-ul. Când au văzut rezultatul, m-au trimis de urgență la operație, în București. Mi-au spus că este grav. Practic, la ieșirea din spital mi-au zis că sunt aproape sănătos și după aceea m-am trezit de urgență, la operație”, a povestit Dan Ciotoi
Dan Ciotoi susține că nu a fost nevoie să facă chimioterapie, deoarece cancerul nu s-a extins, astfel că a fost extirpat odată cu bucata de colon.
„Nu am făcut ședințe de chimioterapie pentru că am avut faza a doua de cancer, adică cancerul nu se extinde și a rămas în bucata de colon extirpată. Dacă mai întârziam două, trei ore la operație, deja aveam o fisură la un intestin, dacă mai aveam alte fisuri și întârziam, făceam septicemie abdominală”, a mai spus artistul, pentru sursa menționată mai sus.
Ce simptome avea Cătălin Botezatu când a descoperit că suferă de cancer la colon
În timpul unui control medical pe care l-a făcut în urmă cu doi ani, designerul Cătălin Botezatu a aflat că are cancer la colon. Acesta a povestit ce simptome avea la momentul respectiv și de ce a ales să se opereze în România, chiar dacă medicii turci au fost cei care i-au identificat tumora.
Specialiștii în domeniu susțin că această formă de cancer este corelată cu alimentația, dar și cu stresul.
„Există o împărţire pentru cancerul de pe partea dreapta, care are loc să crească mai mult şi care duce la sângerări minime sau mai mari. Pe partea stângă este o simptomatologie tipică de constipaţie între 3 şi 7 zile. Urmată de un episod diareic care alternează mult timp.
Fiind un cancer digestiv, vom ajunge mereu la dietă. Carnea roşie conţine foarte multe grăsimi şi din păcate fermentaţia acestui tip de carne la nivelul intestinului duce la anumiţi compuşi care pot să ajute la transformarea celulelor normale. Sau a unor polipi în celule canceroase. Din păcate, dieta românească nu este prea prietenoasă.
Stresul duce la o scădere a sistemului imunitar. Orice scădere a sistemului imunitar duce la o scădere foarte puternică a florei împotriva tumorilor. Să nu ne stresăm şi să bem doar cu ocazia zilei de naştere” a explicat chirurgul Alexandru Onofrei la Sfat de Sănătate, citat de Antena 3.
Pensionarii vor trebui să plătească CASS (contribuția de asigurări sociale de sănătate). Este vorba despre cei cu pensii de peste 3.000 de lei, măsura fiind inclusă în proiectul măsurilor dure pe care vrea să le ia guvernul, cu scopul de a resuscita bugetul de stat.
”Se propune instituirea unui mecanism de colectare a contribuției de asigurări sociale de sănătate de la persoanele fizice care realizează venituri din pensii peste un anumit plafon, indiferent de categoria de pensie de care beneficiază, respectiv pensie bazată pe contribuția la sistemul public de pensii, pensie prevăzută de legi speciale (pensie de serviciu), pensie rezultată ca urmare a aderării și contribuției la un sistem de pensii administrate privat sau la sisteme de pensii facultative.
Măsura fiscală se aplică în mod coerent și unitar tuturor categoriilor de pensionari, cu respectarea principiilor fiscalității privind justețea impunerii și echitatea fiscală, potrivit căruia impozitele și taxele reglementate se bazează pe asigurarea ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil este stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcție de mărimea veniturilor sau a proprietăților acestuia.
Astfel, se propune eliminarea facilității de exceptare de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii, pentru partea ce depășeste suma lunară de 3.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.
În cazul veniturilor din pensii, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate o reprezintă partea ce depășeste suma lunară de 3.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie”, prevede proiectul măsurilor fiscale.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a făcut, joi, precizări extrem de importante despre cât vor avea de plătit, drept CASS, pensionarii.
Manole a dat câteva exemple de calcule, pornind de la faptul că CASS reprezintă 10 la sută din venituri. Potrivit ministrului Muncii, seniorii vizați de măsura plății CASS vor avea de dat, lunar, sume ce variază între 10 lei și 1.200 de lei.
”Un pensionar care are o pensie de 3.100 de lei o să aibă sarcină în plus (CASS – n.r.) de 10 lei și, la o altă extremă, un pensionar care are o pensie în plată de 15.000 de lei va avea 1.200 de lei de plătit la CASS”, a spus Manole.
Exemplele furnizate de ministrul Muncii au evidențiat modul de calcul al CASS, în care contribuția de 10 la sută se referă strict la suma ce depășește plafonul de 3.000 de lei.
Astfel, la o pensie de 15.000 de lei pe lună, plafonul este depășit cu 12.000 de lei, ceea ce înseamnă o contribuție la sănătate de 10 la sută din 12.000 de lei, adică 1.200 de lei pe lună.
Vor avea de plătit CASS peste 1,72 milioane de seniori.
Florin Manole a precizat și numărul seniorilor care nu vor fi afectați de această măsură. ”2.911.000 de pensionari nu vor avea de plătit niciun leu în plus cu ocazia acestei modificări legislative”, a precizat el.
Pe de altă parte, ministrul Muncii a mai precizat, tot legat de pensii, că valoarea punctului de referință, până la sfârșitul anului următor, nu va fi actualizată cu rata inflației.
Altfel spus, pensiile vor fi înghețate, iar la fel se va întâmpla cu salariile bugetarilor, după cum anunțase, încă de miercuri, premierul Ilie Bolojan.
”Pensiile și salariile din sectorul public să rămână plafonate. A fost o majorare foarte mare în 2024, de peste 20 la sută în cazul salariilor, de peste 30 la sută în cadrul pensiilor, pe care nu o mai putem suporta ca nivel de indexare”, a spus prim-ministrul.