O femeie a fost înjunghiată de soțul ei, după ce aceasta a vrut să se despartă de el

Moment jenant pentru Otilia, concurenta din Casa Iubirii[Sursa foto: captură YouTube ]

Emisiunea” Casa iubirii” poate fi urmărită zilnic, de luni până vineri, de la 10:00 și 16:30, și sâmbăta si duminica, de la 16:00, la Kanal D. Reality show-ul fenomen a cucerit un public uriaș prin autenticitatea emoțiilor și prin poveștile de dragoste care se țes zi de zi sub privirile milioanelor de oameni.

Un alt caz șochează România. Este vorba despre o femeie din Iași care a fost înjunghiată de soțul ei, după ce a aflat că vrea să se despartă de el.

Tot mai multe cazuri de violență domestică zguduie țară, iar de această dată este vorba despre o femeie din Iași, în vârsta de 50 de ani, care a fost înjunghiată de soț, la o petrecere cu rudele. Fiul celor doi a chemat imediat ambulanța, iar femeia a intrat în operație, ulterior fiind transferată la Terapie Intensivă. Femeia de 50 de ani și soțul ei de 65 de ani au mers la un grătar, organizat de fiul lor, de 21 de ani, în curtea casei lui din Strunga.

Femeia venise de câteva zile din Italia și locuia în casa mamei sale pe care o îngrijea, iar aceasta se despărțise de soț de mai multă vreme, însă nu și în acte. Relația dintre ei era cunoscută drept a fi una conflictuală, însă familia a petrecut în curtea casei toată ziua, iar spre seară au intrat în locuință.

Ulterior, fiul a intrat după ei în casă, deoarece a auzit scandalul, iar femeia era într-o baltă de sânge. Ambulanța chemată la fața locului a transportat-o pe femeie la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași cu numeroase răni grave, însă medicii au reușit să-i salveze viața. Aceasta avea mai multe plăgi penetrate în torace și abdomen.  “ Pe el l-a găsit cu mânerul la cuțit în mână, lama căzută jos și ea în baltă de sânge.”,

a povestit femeia, potrivit stirileprotv.ro .  “S-au diagnosticat mai multe plăgi penetrante în torace și în abdomen, a fost operată pentru aceste plăgi, pentru oprirea hemoragiei și este în continuare la ATI. Evoluția ei, din fericire, este bună și sperăm într-un prognostic favorabil.”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor. Cei doi sunt căsătoriți de 25 de ani și au împreună 3 copii. „El lucra, nu îi dădea bani și ea s-a dus la fata ei în Italia.

Acum a venit acasă că am chemat-o să aibă grija de mama, a bătut-o, a înjunghiat-o, a stat aici, dar au chemat-o copiii acolo, să stea cu ei. Să se întâlnească, să vorbească și asta a fost.”, a povestit sora victimei. Dacă bărbatul va fi găsit vinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *