Cât de mare a crescut fiul lui Kamara. Puțini știu că mama lui Leon este acum actriță în Ana mi-ai fost scrisă în ADN
Puțini știu că Oana Hănțoiu, care interpretează rolul Sofiei în serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, este fosta soție a lui Kamara și mama lui Leon. | Antena 1 & InstagramOana Hănțoiu interpretează rolul Sofiei în serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, care se vede în fiecare joi de la 20.30 la Antena 1 și în AntenaPLAY.Telescpectatorii care urmăresc serialul poate au recunoscut-o pe Oana de pe rețelele de socializare, ca fiind mama lui Leon, un băiețel minunat născut din iubirea ei și a lui Kamara, fostul ei soț.
Cine e Oana Hănțoiu, actrița din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”
Oana și Kamara, artistul care face parte din trupa Alb Negru, s-au cunoscut pe internet și s-au căsătorit în 2012, după o relație de cinci luni. Cu toate acestea, relația lor a întâmpinat dificultăți, în special după nașterea lui Leon. Kamara a menționat că lipsa de comunicare și depresia postnatală a Oanei au contribuit la ruptura dintre ei.
Leon, fiul Oanei și al lui Kamara, suferă de tetrapareză spastică, o formă de paralizie cerebrală. De-a lungul anilor, băiețelul a trecut prin numeroase intervenții medicale, inclusiv transplanturi de celule stem și operații în străinătate.
Oana și Kamara au rămas uniți în eforturile de a-i oferi lui Leon cele mai bune condiții pentru recuperare, demonstrând o colaborare exemplară în ciuda separării lor. Cei doi au în prezent o relație de prietenie și colaborare, concentrându-se pe binele fiului lor.
Absolventă a Facultăţii de Litere, dar şi a modulelor Şcolii de Film, Actorie 1 şi Actorie 2, Oana Hănțoiu a putut fi urmărită în filme şi seriale precum Triplusec sau Floare Albastră, dar şi în numeroase reclame.
În serialul de la Antena 1, Oana o interpretează pe Sofia, prietena Alexiei (Rebecca Nicolescu), o tânără ambiţioasă şi deopotrivă răutăcioasă, dispusă să lupte pentru ce îşi doreşte.
„Le mulțumesc Domnicăi Cîrciumaru și doamnei Ruxandra Ion pentru șansa și încrederea acordate. Încă de la început, am descoperit o echipă determinată și profesionistă, care a făcut ca acest serial să se întâmple. Sofia ne reprezintă puțin pe fiecare din noi. Ambițioasă, uneori răutăcioasă, loială și, de multe ori, intrigantă, dar cu intenții bune. Își dorește mai mult decât are și muncește, așa cum știe ea, pentru ce își propune să obțină.
În acest serial, în care toate personajele sunt vii si au viața proprie, Sofia e încă o supriză și pentru mine, aștept să o descopăr și sa vad ce prostioare mai face. Învăț odată cu ea și o iubesc, exact așa cum trebuie iubit un copil, căci, uneori, asta este și ea”, dezvăluie Oana.