Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a transmis un mesaj clar în cadrul unui interviu difuzat de România TV: PSD vrea să reia dialogul cu pensionarii și să aplice în mod corect legea pensiilor, fără a recurge la promisiuni populiste.
„Situația economică e complicată, dar onestitatea contează mai mult decât promisiunile”
Budăi a explicat că prima măsură în cazul revenirii sale în funcție ar fi recalcularea pensiilor rămase neactualizate și aplicarea așa-numitei „recalculări mici”, care presupune includerea sporurilor și a stagiilor neadăugate anterior.
„Nu sunt probleme în prezent, pensiile se plătesc. Dar vrem să terminăm aplicarea legii. Până pe 30 mai, aplicația va permite toate modificările necesare.”
Eliminarea plafonului din PNRR: „Nu am înțeles de ce România trebuie să-și țină seniorii mai săraci decât restul Europei”
Marius Budăi a criticat pragul de 9,4% din PIB impus prin PNRR pentru cheltuielile cu pensiile, afirmând că niciuna dintre țările UE nu avea o astfel de limitare:
„Am cerut eliminarea plafonului din noiembrie 2021. Media în UE era între 12-13%, iar România era blocată artificial. Cum putem rezolva inechitățile cu asemenea limitări?”
Potrivit datelor oficiale:
2023: 8,58% din PIB
2024: 9,44%
2025: estimat 9,84%
2030: prognoză 11,19%
„Cu 9,4% nu doar că nu putem aplica legea, dar nici nu putem corecta nedreptățile din sistem. E nevoie de efort bugetar serios.”
Ce se întâmplă cu indexarea de la 1 ianuarie?
Întrebat despre posibila majorare a pensiilor de la 1 ianuarie, Budăi a subliniat că este esențială finalizarea actualizării prevăzute de lege și plata diferențelor restante:
„Îmi doresc ca legea să fie aplicată în totalitate. Să intrăm în normalitate și să începem discuțiile pentru următoarea indexare la finalul trimestrului III.”
PSD cere dialog și respect față de seniori
În încheiere, Budăi a subliniat că PSD nu va promite ce nu poate livra, dar va insista pe dialog onest cu pensionarii, pe modelul unei discuții sincere „cu părinții și bunicii noștri”.
„Trebuie să le explicăm clar ce se poate face. Nu e o situație fericită economic, dar e important să fim onești.”