Scandări neașteptate în fața secției de votare
George Simion și Călin Georgescu au intrat în secția de votare în uralele oamenilor care i-au așteptat cu buchete de flori și care scandau: „Călin Georgescu președinte”. O situație destul de incomodă, ținând cont că pe buletinul de vot era scris numele lui George Simion. Cei doi și-au făcut loc, cu soțiile de mână, au votat, apoi au vrut să facă declarații în interiorul secției de votare. Polițiștii le-au cerut însă să iasă afară. Primul care a vorbit a fost Călin Georgescu.
Ce a declarat Călin Georgescu
„Am votat pentru familia românească, formată din mamă și tată, pentru țara noastră de aici și de pretutudindeni, care mai mult ca oricând are nevoie de iubire, iertare și vindecare. La final, aș vrea să ne amintim de cuvintele înțelepte ale străbunilor noștri, cu cât suntem mai mulți cu atât e mai bine. astfel încât să fim mulți la vot și să votăm drept”, a declarat Călin Georgescu.
În timp ce aceste cuvinte răsunau în fața presei, Cristela Georgescu a atras atenția discret, dar ferm, printr-o apariție impecabilă. Tunsoarea bob, recent aleasă, i-a adus un plus de prospețime și eleganță reținută, completând cu finețe un moment încărcat de simboluri și așteptări.
Iată declarațiile lui George Simion: „Am votat împotriva nedreptăților făcute poporului român, am votat împotriva inechităților și umilințelor la care surorile și frații noștri au fost supuși și aici și pretutindeni, am votat împotriva abuzurilor și sărăciei, împotriva celor care ne desconsideră pe toți, dar totodată am votat pentru viitorul nostru care să fie decis doar de români, pentru români și pentru România. Așa să ne ajute Dumnezeu”, a declarat Simion.
RECOMANDAREA NOASTRĂ:
VEZI GALERIA FOTO
I-am cerut lui chatGPT să analizeze ținutele cu care s-au afișat în ziua votului
I-am cerut lui ChatGPT sa analizele imaginile de mai jos, din punct de vedere stilistic, al vestimentației, al apariției ca și cuplu. Iată, mai jos,m răspunsul integral:
Vestimentație și look:
- El: Costum albastru intens, cămașă albă fără cravată. Mai relaxat, dar îngrijit. Își păstrează imaginea de “lider accesibil”.
- Ea: Rochie lungă, cu imprimeu floral generos, în stil romantic-boem. Machiaj vizibil, coafură cu bucle definite – o apariție vizibilă, feminină, cu un aer festiv.
- Compatibilitate vestimentară: Contrastantă – el formal, ea mult mai lejeră și decorativă. Nu par perfect sincronizați vestimentar, dar dau impresia unui cuplu sudat și apropiat fizic.
- Prezență publică: Ținându-se de mână, priviri directe, atitudine de siguranță de sine. Apariție intensă, mult mai demonstrativă. Par genul de cuplu care își face simțită prezența, fără inhibiții.